Pliniu -„labirinturile sunt cele mai curioase opere cu care s-a obosit omenirea”.
Omul nu poate trăi fără să-şi construiască un spaţiu sacru, un CENTRU. Aceasta este de fapt dorinţa nestinsa a omului de a fi transportat in „centrul lumii”, în inima realităţii ultime, de a depăşi intr-un mod natural condiţia umana şi de a recâştiga condiţia divină (visul paradisului pierdut).

Calea rătăcită - denumirea profund românească a ceea ce occidentalii numesc „labirint”.
  Expoziţia este o încercare de reactualizare a actului iniţiatic, a demersului de descifrare a sinelui şi a misterelor ce ne înconjoară; un exerciţiu de dezlegare a unui nod.
Ca în orice act de cunoaştere, singuri cu noi înşine, avem de depăşit obstacole, de păşit praguri, de ales drumul care ni se potriveşte din cele câteva ce se deschid in fata noastră la un moment dat.
 
 Facultatea cea mai înaltă, cea mai plină de răspundere şi cea mai apăsătoare a omului modern, a sufletului care vrea sa fie liber, este facultatea alegerii.
Pentru călătorul care pătrunde in labirint, scopul este de a ajunge la camera centrală, la cripta misterelor. Dar după ce a ajuns acolo el trebuie sa revină in lumea exterioară, adică să parvină la o nouă naştere.
  În centru se desfăşoară lupta dintre principiul Vieţii şi cel al Morţii, care sunt inseparabile; trebuie să mori ca să renaşti, fie ca e vorba de moartea reală sau de cea simbolică. Există o continuitate dinamică „viaţă -moarte -viaţă”.
  Instalaţia este animată prin participarea fiecăruia dintre noi (cu bagajul sau interior de sentimente, cunoştinţe, amintiri; cu soarta, norocul şi inspiraţia sa), la actul de căutare, de metamorfozare.
  Prezenţa celor patru elemente (pământul, apa, focul, aerul) imprima ansamblului un sens primordial, ancestral, totodată încadrând demersul artistic într-un timp etern-mitic.
Fiecare dintre noi pendulăm în a găsi un ECHILIBRU, similar cu cel al Creaţiei Universale.
„Calea Rătăcită” evocă deopotrivă chinurile infernului, dar şi locul în care se va săvârşi iluminarea. Este o experienţă pe care o trăiesc câţiva aleşi, dar care priveşte (interesează) întreaga umanitate.
Călătoria obstaculată este una din temele fundamentale ale legendelor din toate timpurile si locurile.

Călătoria este un simbol al căutării, descoperirii, iniţierii, perfecţionării, cunoaşterii.
Călătoria reprezintă adesea desprinderea de un centru sau căutarea unui centru fiind astfel o devenire spirituală. Este expresia dorinţei profunde de schimbare şi de căutare a unui tezaur (material sau spiritual).Cea mai dificilă călătorie  e căutarea adevărului.

Drumul îngemănează simbolul liniei, legăturii, accesului cu cel al mişcării în timp, cu toate întâmplările previzibile sau imprevizibile ale călătoriei.
Este asociat cunoaşterii, iniţierii, transformării, destinului.

Pragul - marchează trecerea dintr-un spaţiu în altul, într-o nouă fază a existenţei. Poate fi o trecere dintr-un spaţiu profan în unul sacru.

Răscrucea - de simbolistica răscrucii (3 drumuri) este legat motivul alegerii sorţii, a drumului „celui bun”. Eroul are nevoie de un toiag, o desagă câteva obiecte apotropaice - sare, pâine, cuţit, usturoi, ceapă, etc- pentru a putea parcurge calea.

Pământul - asociat cu pântecul matern, este stihie a fecundităţii şi regenerării.
Substanţa htoniană e adesea sinonimă cu materia primă, separată de apele oceanului primordial, din acest motiv i se atribuie puteri regenerative. Însuşirea de a da şi de a primi totul înapoi o înscrie într-un veşnic circuit al naturii şi vieţii, naştere, creştere, decrepitudine şi moarte.

Apa - substanţă primordială din care iau naştere toate formele şi în care ele revin prin regresiune. E un simbol al inconstanţei şi perisabilităţii formelor şi al scurgerii neîncetate a timpului. Apele primordiale conţineau în ele germenii vieţii.

Aerul - în mentalitatea daco-românilor de stihiile aerului se leagă noţiunea de suflet, asociat cu suflarea umană. Prana –elementul vital, forţa de viaţă, conţinutul esenţial al aerului.

Focul - simbolizează viaţa, puterea creatoare, pasiunea, dragostea, purificarea, dar şi puterea distructivă.

Aluatul este simbolul zămislirii, al materiei aflate într-o fază de trecere. Semnifică posibilităţile viitoare, trecerea de la un stadiu nediferenţiat, primar, la o calitate superioară.

Pâinea e privită ca un aliment spiritual şi ca dar nepreţuit al cerului. Este prezentă la toate mesele rituale şi în toate misterele patronate de divinităţile vegetaţiei.

(Iaşi, noiembrie 2001)

„Calea rătăcită”, cea mai recentă etapă din proiectul dedicat labirintului de tânăra artistă ieşeană Draga-Irina Popa, este un ambient de o expresie spaţială minimalistă, care integrează un discurs temporal - patru minute de înregistrare video - la rândul său de o maxima simplitate a articulării. Complexitatea se situează în totalitatea evenimentului-ambient la nivelul referinţei.
Versiunea labirintică a Dragăi-Irina Popa  nu este una descendentă. Nu este o cufundare în tenebre, ci, în mod paradoxal un traseu ascensional. El păstrează din sensul labirintic ideea căii obstaculate, şi, mai ales, caracterul iniţiatic.
Remarcabil este, pentru tânăra artistă, modul profund de a comunica cu cultura ţărănească, dincolo de comentariul motivelor sale simbolice. Ea păstrează acel mod de raportare la somptuosul patrimoniu al civilizaţiilor citadine culte, cu mijloacele simple, aproape de universul natural, perisabile într-un firesc al naturalităţii, dar de o frumuseţe texturală extrem de bine pusă în valoare.
În ansamblu, proiectul artistei ieşene este un discurs despre puritate şi simplitate - calităţile eroului care trece probele iniţiatice în basmul popular.”
Alexandra Titu, critic de artă

„Draga- Irina Popa a propus meditaţiei noastre un labirint ale cărui drumuri nesfirşite, marcate de momentele semnificative ale vieţii umane, revendicate de spiritualitatea cea mai putin vulnerabila a tradiţiei românesti, duc spre misterul central, ce urmează a fi descoperit de fiecare pelerin. Trecerea pragului acestui spaţiu meditativ, in care apa, pămintul, cerul, viaţa, moartea, timpul, cuvintul se transsubstantializeaza in forme impregnate de sacralitatea comportamentului generator de semnificaţii, este, in esenţa, un pelerinaj intre repere culturale vitale, a cărui capacitate de transfigurare este în funcţie de sensibilitatea şi puterea trăirilor fiecărui pelerin.”                                                   
Cotidianul „Monitorul”, 29 noiembrie 2001

or losing yourself in order to find yourself

Pliny - “labyrinths are the strangest works humankind ever bothered to create.”
Man cannot live without building a sacred space, a CENTER. This represents in fact man’s desire to be transported to the center of the world, in the middle of the ultimate reality, to transcend his human condition and to attain the divine condition (the dream of the lost paradise).

The lost path - the genuine Romanian name for the Western “labyrinth”.
The exhibition is an attempt to actualize the initiating act, the self and surrounding mysteries deciphering approach, a knot -untying exercise.
As in any knowledge act, alone with ourselves, we have to overcome obstacles, to cross thresholds , to choose the path that suits us, out of the few before us, at a certain moment in time.

The most important ability, the ability that holds the largest responsibility and concern for the modern man, for the soul that wants to be free, is the ability to choose.
For the traveler who enters the labyrinth, the purpose is to reach the central room, the crypt of mysteries. But once there, he has to come back to the outer world, that is to be born again.
In the center takes place the combat between the principles of Life and Death, that are inseparable; one has to die to be born again, and this process implies either the real or the symbolical death. There is a dynamic continuity : life - death - life.
The installation is animated by the participation of each of us (with our feelings, knowledge, memories, with our fates, luck and inspiration), in the quest and metamorphosis acts.
The presence of the four elements (Earth, Water, Fire, Air) gives the whole a primordial ancestral meaning, integrating the artistic approach to an eternal - mythical time frame.
Everyone of us is oscillating in order to find a BALANCE, similar to the one of the Universal Creation. The Lost Path evokes both the hellish torments and the place of illumination. It is an experience that is to be lived by a Chosen few, but that concerns humankind as a whole.
The hindered journey is one of the fundamental subjects of the legends all over the world, and of all times.

The journey - is a symbol of quest, discovery, initiation, perfection, knowledge. The journey often represents the detachment from the center or the quest for a center, thus being converted to a spiritual becoming. Is the expression of the deep desire for a change and the quest for a treasure (either material or spiritual). The most difficult journey is the quest for the truth.

The path - combines the symbol of the line, of the link and of the access, to that of the movement in time, with all the predictable or unpredictable events related to the journey. Is usually associated to knowledge, initiation, transformation or destiny.

The threshold - marks the passage one space to another, in a new phase of existence . It can be a passage from a pagan to a sacred space.

The crossroad- the crossroad symbolism (3 paths) is linked to the motif of the fate choice, of the “good” road. The hero needs a stick and a pouch with charm objects - bread, salt, knife, garlic, onion - in order to walk the path.

The earth - associated to the womb, is a spirit of fecundity and regeneration.
The chtonian substance is often viewed as a synonym for the raw material, separated by the waters of the primordial ocean, and therefore regenerative properties were associated to it. The property to give and to receive it all back situates it in an eternal circuit of nature and life , birth, growth, decrepitude and death.

The water - the primordial substance from which all forms are born and into which they come back by regression. It is a symbol of inconstancy, of form perishability and of the endless flow of time. The primordial waters contained in them the germs of life.

The air - in the Dacians' mentality, the air elements are connected with the notion of soul, associated with human breath. Prana - the vital element, the life force, the essential content of the air.

The fire - symbolizes life, creative power, passion, love, purification, but also the destructive power.

The dough is the symbol of creation, of matter in a state of passage. It signifies future possibilities, the passage from a non-differentiated, primary stage to a superior quality.

The bread is looked at as a spiritual aliment and as a priceless gift of the sun. It is present at all ritual meals and in all the mysteries governed by the divinities of vegetation.

(November 2001, Iaşi)

"«The lost path», the most recent stage from the labyrinth-dedicated project belonging to the young artist from Iasi, Draga-Irina Popa, is an ambient of a minimalist spatial expression, which integrates a temporal speech - four minutes of video recording - of a maximum simplicity of articulation. The complexity is situated in the totality of the ambient-event at the level of the reference point.
Draga-Irina Popa's labyrinthine version is not a descendant one. It is not an immersion in the darkness, but paradoxically an ascendant trajectory. It keeps from the labyrinthine sense the idea of the hindered path, and especially the initiating character.
It is remarkable that, for the young artist, the profound manner of communicating with the folk culture, beyond the commentary of her symbolic motifs. She keeps the relational method mode to the sumptuous patrimony of cult urban civilizations, with simple means, close to the natural universe, perishable in a very natural way, but of an extremely well used textural beauty.
Over all, the project of the artist from Iasi is a discourse about purity and simplicity - the qualities of the hero that passes through the initiating tests in the folk tale."

Alexandru Titu, art critic

"Draga-Irina Popa has proposed to our meditation a labyrinth the endless alleys of which, marked by the significant moments of human life, adjudicated by the least vulnerable spirituality of the Romanian tradition, lead towards the central mystery, that is to be discovered by each pilgrim. The passage of the threshold of this meditative space, in which water, earth, sky, life, death, time, word, are transubstantiated in forms impregnated by the sacredness of the significance-generating behavior, is, in essence, a pilgrimage between vital cultural reference points, whose transfiguration capacity depends on the sensitivity and power of each pilgrim's emotions."
"Monitorul" daily, November 29th 2001